Spuneai ca am sa te uit usor nu?Dar vai,nu chiar atat de usor incat ai putut tu spune.(isi repeta ea in gand mereu).Se ridica,se imbraca rapid,si in acea zi de septembrie cu cateva raze de soare,iesi sa se plimbe cu prietena ei.Nu prea avea ce sa ii spuna in mare parte,stia totul despre ea,dar deodata ea ii spune:
-Hai sa stam pe banca asta
.Ea a fost cu totul deacord.Stia ca ceva nu e in regula cu ea.Si ii spunea mereu "hai spune-mi ce ai,poate te pot ajuta",ea ii raspundea mereu "crezi ca te vei putea pune in locul meu,sa traiesti ce traiesc eu?".Frunzele cadeau,zburau pe langa ele,ea nimic,ofta,tacea.Deodata,spune "gata,hai ca am trecut si peste asta" si incepe sa strige,sa tipe,credea ca totul a fost uitat,dar mintea ei era in acelasi punct.Se plimba,vorbeau acum in pace,era fericita,dar doar cu chipui fetei,nu si cu sufletul,ce nu ii dadea pace.Frunze care cadeau,norii incepura sa planga cu picaturi mici si sarate.Se adapostira sub o umbrela veche,ce stia mai multe decat stiau ele.Si acolo au stat ceva vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu